Someșul trece prin transformări minunate în ultima vreme, iar multe dintre ele se datorează și celor de la Someș Delivery. În vara fiecărui an, la Someș Delivery, am putut vedea pe Someș ambarcațiuni – bărci și hidrobiciclete sau chiar canoe. Dacă ai ratat mult dorita plimbare pe Someș, rămâi cu ochii deschiși oportunităților! Până una-alta, dacă ajungi prin Cluj, ca turist sau ca student, e musai o plimbare cu barca pe Lacul Chios. Iar dacă ești clujean, n-ai nici o scuză ?
Rămânem în zona Someșului. Deja de mult timp, pe malul din Grigorescu s-a amenajat o plajă. Nu ne dăm niciunul în vânt după această activitate estivală, statul în soare, însă ideea ne surâde și rămâne de încercat (poate cu o carte la purtător).
Lacătele de pe Podul Elisabeta ne-au atras atenția într-o toamnă-iarnă, le-am trecut în revistă (la propriu și la figurat) și ne-am zis că trebuie să ne ferecăm și afirmăm și noi iubirea… pentru Cluj.
Turnul devine accesibil publicului, de obicei, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare, trebuie doar să fim pe fază și să-l luăm cu „asalt” când avem ocazia.
Dacă ai copilărit cu romanele lui Jules Verne și ți-a ajuns în brațe „Cinci săptămâni în balon”, cu siguranță ar fi un vis împlinit! ? Da, de-o vreme avem și oportunitatea aceasta în Cluj și măcar o dată în viață trebuie văzut orașul din inima Transilvaniei de la înălțime, din balonul cu aer cald. Sună bine? Mai multe informații vezi aici.
Prin Pădurea Hoia-Baciu, spre rușinea unora dintre noi, am ajuns destul de târziu. Pe la finalul anilor de studenție, mai exact. A fost o experiență frumoasă, alături de echipa Hoia-Baciu Project. Însă experiența în celebra pădure nu e întreagă dacă nu petreci și o noapte pe-acolo, în liniștea întunericului. Pădurea în sine ne e dragă oricum, cu sau fără experiențe paranormale, așa că ne rezervăm cât de curând o noapte pe-acolo.
Trebuie vizitat pe îndelete, în pas molcom, ardelenesc, cu oprire la fiecare poartă și căsuță, cu momente-n tihnă pe pridvor. Și dacă nu ați făcut-o încă, vă sugerăm să vă grăbiți, căci Parcul Etnografic va trece prin transformări semnificative în următoarea perioadă.
Ne e drag Clujul, dar are părțile lui triste și gri. Pata Rât e totuși o realitate, una cu care e bine să ne confruntăm, să o conștientizăm și, apoi, să încercăm să ne implicăm pentru un oraș mai bun. Unii dintre noi, din redacție, au ajuns deja pe-acolo, fie pentru a se debarasa de prejudecăți și lucruri nefolositoare, fie pentru a urma ritmurile de jazz prin groapa de gunoi. Pentru alții, rămâne o lume străină și îndepărtată, pe care ne-o vom apropia în curând.
Fabrica de Pensule a dat startul, iar de-atunci și alte vechi clădiri industriale din Cluj s-au transformat și au devenit adevărate centre artistice și culturale. Dacă la Fabrică ați ajuns deja, de vizitat ar mai fi și noul Centru de Interes, o fostă clădire industrială din zona Gării la care nu am ajuns încă. În Cluj, avem și o anticafenea – de mers, dacă n-ați mers, iar ca proiecte artistice independente, se cade măcar o vizită la spectacolele sau proiectele marca REACTOR, Create.Act.Enjoy, Urania Palace, Cercul Întreg. De bifat și o vizită scurtă la White Cuib, indiferent de evenimentul găzduit. Iar mai nou, în Parcul Feroviarilor, a apărut FabHub – tot o inițiativă Fabrica de Pensule.
În Cluj avem cea mai mare pictură murală din țară, la ora actuală. Există și altele prin oraș, însă Omul Micro Macro Cosmos e de neratat, mai ales când au loc proiecții speciale.
Auzim muzica artiștilor stradali, de multe ori alergând grăbiți prin oraș. Măcar o dată, trebuie să ne așezăm pe o bancă pe Eroilor, pe-un trotuar pe strada Bolyai Janos sau la o terasă în Piața Muzeului în mod special pentru a-i asculta.
Nu te poți numi clujean, fiu adoptat sau vizitator de lungă durată al orașului, dacă nu ajungi prin piața de vechituri a Clujului. Ce mai găsești prin OSER poți afla din acest articol, dar se cade să îți programezi măcar vreo 3-4 vizite consecutive. Vei învăța arta negocierii!
Memorandumului e una dintre cele mai aglomerate străzi clujene, așa că adesea trecem în grabă, dăm din coate să ne facem loc și ne tot gândim că data viitoare ne oprim să luăm flori de bătrânica simpatică care le vinde aici. Unele lucruri e mai bine să le faci acum, decât mai târziu.
Biserica se pierde uneori în imaginea de ansamblu a Pieței Muzeului, însă cei care îndrăznesc a păși înăuntru, am auzit noi, au parte de o surpriză plăcută. Desigur, ar fi de intrat în multe alte edificii religioase din Cluj, mai ales dacă nu ați făcut-o încă, însă credem că Biserica Franciscană ar fi una dintre cele mai la îndemână, dar „omise”.
Muzicienii de prin Cluj sunt talentați și e o plăcere să îi prinzi pe la jam sessions, prin diverse puburi. Un proiect inedit care a ajuns și la Cluj este Sofar Sounds, o inițiativă ce-și propune să aducă oamenii și muzica împreună, în cadre intime, personale (cum ar fi apartamente, curți și grădini interioare, spații personale). Locurile sunt limitate, însă, pentru a se păstra atmosfera intimă. Cei dornici se înregistrează pentru evenimentul dorit, iar invitații finali sunt aleși în mod aleatoriu. Se ajunge greu la un eveniment Sofar Sounds, însă, pe surse, știm că merită să încercăm în mod repetat.
Cimitirul Hajongard, cum mai este el știut, a fost declarat monument istoric, cu cel mai vechi mormânt datând din anul 1599. Dincolo de conotația tristă a locului, Cimitirul Central e un loc pitoresc.
Varza a la Cluj e ca și cărțile sau filmele alea celebre despre care știi atât de multe, încât ai impresia că te-ai hrănit deja cu ele. Nefiind fani declarați ai verzei, unii nici în ziua de astăzi nu au testat tradiționala varză a la Cluj. De bifat o dată-n viață, iar dacă totul iese bine, poate învățăm și să o gătim.
Pe Dealul Feleacului se ajunge ușor cu mașina, iar locul clasic de observație, pe drumul ce duce înspre observatorul astronomic, oferă priveliști impresionante asupra Clujului atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. De altfel, am adunat o listă de 7 locuri de unde poți vedea Clujul panoramic, vezi aici: https://goo.gl/H2ksqk .
Pe porțiuni scurte sau pe anumite străzi unde pistele pentru bicicliști au continuitate, am îndrăznit. Încă nu am trecut orașul dintr-un capăt în altul pe bicicletă, însă. E de încercat și cine știe, de adoptat ca stil de viață.
Am încercat (vezi primele noastre 59 de minute într-un astfel de joc), ne-a plăcut și ne-am propus să le testăm pe toate! Avem o listă și pentru asta, de 10 motive să mergi la jocurile de evadare din Cluj (v-am zis doar că ne plac listele ? )
Dacă nu ești invitat la petrecerile de copii, se acceptă și gașca de prieteni – e momentul să vă îmbrățișați ludicul și să vă bucurați de joacă! În Cluj, poți încerca la Laser Tag World.
Alte variante: paintball și airsoft (le-am încercat deja și confirmăm: e distracție cât cuprinde!)
Atât, doar stai. Nu în trecere, nu într-o scurtă pauză. O zi întreagă dedicată relaxării în parc.
Uneori nu ne dăm seama cât de norocoși suntem să avem atât de multe asociații și proiecte în cadrul cărora putem să devenim voluntari, indiferent că e vorba de evenimente, proiecte caritabile, culturale, turistice sau de impact comunitar. Voluntariatul te dezvoltă ca om, iar experiența acumulată e de neprețuit, indiferent de vârsta pe care o ai. Nu mai suntem liceeni, nici studenți, însă niciodată nu-i prea târziu să fim voluntari. Câte ceva despre de ce ai vrea să fii voluntar la Cluj, în acest articol.
VIvariul e un colț viu al Clujului, cu aproximativ 57 de specii de animale – reptile și amfibieni, pești, micromamifere și păsări – pe care le poți admira. Cu unele poți chiar interacționa. În plus, știați că Vivariul oferă, cu titlu de voluntariat, asistenţă de specialitate (veterinară) pentru reptile și păsări bolnave sau accidentate? Totodată, dacă aveți animale de companie de talie mică și plecați din localitate (de exemplu pe perioada concediului), acestea pot fi găzduite temporar aici, la Vivariul UBB. Detalii aici: Scurtă vizită la Vivariul din Cluj.
Noi, reprezentanții generațiilor actuale, trebuie să facem cumva să ajungem prin piețele volante ale Clujului, să cumpărăm produse direct de la producători. Am vizitat recent Roșia Montană și am fost serviți cu cea mai simplă mâncare tradițională: mămăligă cu brânză și ouă. N-avem cuvinte să descriem cât de bună a fost mâncarea. Nu a fost prima mămăligă cu brânză pe care am mâncat-o vreodată, iar singura explicație pentru delirul papilelor gustative a fost că erau alimente reale, erau pe bune. Nu doar că-i de mers prin piețele volante, dar ideal ar fi să-ți găsești un producător local autentic, din satele Clujului, de la care să te aprovizionezi. Îți îmbunătățești calitatea vieții și îi susții totodată activitatea agricolă și cotidiană.
Sursa: cluj.com
Strada Alexandru Vaida Voevod 59,
Cluj-Napoca, România